Sursa foto: istock.com
Crestinarea copilului este un moment emotional si plin de incarcatura pentru orice parinti. Dincolo de organizarea propriu-zisa a petrecerii, parintii ar trebui sa stie ca botezul este taina prin care bebelusul va scapa de pacatul stramosesc si va incepe o noua viata, spirituala.
Nou nascutul proaspat botezat se va lepada de Satana si se va uni cu Iisus Hristos, prin primirea Duhului Sfant. Slujba se obisnuieste a fi savarsita de un episcop, dupa implinirea celor 40 de zile de la nastere. Evident, botezul se poate infaptui si mai repede, atunci cand pruncul este bolnav, chiar la spital.
Ce lucruri sunt necesare pentru botez?
In momentul in care parintii aleg sa isi crestineze copilul isi pun tot felul de intrebari, mai ales daca sunt la primul copil. Cateva dintre aceste intrebari sunt legate de alegerea nasilor, de obligatiile pe care le au pe parcursul ceremoniei religioase si chiar de hainutele si alte lucruri necesare cu aceasta ocazie.
In ceea ce priveste nasii, acestia pot fi aceeasi de la cununie sau se poate alege o alta pereche. Nasii sunt extrem de importanti in viata copilului, din acest motiv trebuie alesi cu mare grija, mai ales ca il vor ghida pe cel mic de-a lungul intregii vieti.
Parintii, de cealalta parte, trebuie sa aleaga biserica unde se va oficia botezul si vor programa, alaturi cu preotul ziua evenimentului. In plus, parintii trebuie sa se ocupe de alegerea restaurantului de petrecere, invitatii botez 2022, ursitoarele si echipa foto-video si muzica. Nasii trebuie sa cumpere trusoul si restul hainutelor pentru ziua evenimentului si a doua zi.
Ce trebuie sa faca parintii in ziua botezului?
Pentru ziua botezului, si parintii au cateva obligatii, printre care: aducerea certificatului de nastere la biserica, achizitia unui cadou pentru nasi, bomboane pentru a servi invitatii in biserica, foarfeca si cutiuta pentru a pune parul taiat al bebelusului, sa pregateasca un prosop si un sapun pentru a doua zi.
Ce achizitii trebuie sa faca nasii la botez?
Nasii trebuie sa cumpere pentru bebelus trusoul complet si o bijuterie: o pereche de cercei (fetite) sau un lantisor sau bratara (baiat). De asemenea, pentru slujba religioasa, nasii trebuie sa cumpere lumanarea de botez, sa aduca untdelemn pentru mir, vin rosu pentru impartasanie, cruciulite pentru a fi puse in pieptul invitatilor si o icoana, care va fi sfintita si apoi daruita bebelusului.
Totodata, nasa va avea o crasma (care este inclusa, de cele mai multe ori, in trusou) si o fasa pentru a primi copilul dupa ce a fost scaldat in apa sfintita. Crasma simbolizeaza puritatea sufletului copilului botezat, de aceea trebuie sa aiba culoarea alba, sa fie necusuta si nefinisata. Fasa trebuie sa aiba o dimensiune medie: daca este prea scurta se va casatori repede, daca este prea lunga se va casatori tarziu.
Cate lumanari sunt necesare la botez?
Spre deosebire de nunta, unde sunt necesare doua lumanari, la botez una este suficienta. Scopul lumanarii este de a simboliza lumina pe care bebelusul o primeste in suflet atunci cand intra in imparatia Domnului.
Lumanarea poate fi simpla, alba, accesorizata cu tulle sau diverse plusuri, in functie de sexul copilului. Pe piata se gasesc o multime de modele, multe sculptate, rezistente, care nu se rup si nu se indoaie.
Ce trebuie sa faca nasii la botez?
Inainte de botez, nasa va trebui sa sarute copilul; conform traditiei, acesta va avea gropite. Dupa finalizarea botezului, copilul ii va fi inmanat mamei peste prag, doar dupa ce va repeta de trei ori „ti-am luat un pagan, ti-am adus un crestin”.